Competențe de antreprenor la persoane dependente de substanțe narcotice

Comunitatea Terapeutică este un loc unic pentru recuperarea de dependența narcotică și/sau alcoolică, care se află în comuna Beriozchi, raionul Anenii Noi. Pe parcursul an. 2017 au fost desfășurate 6 sesiuni de instruire antreprenorială în care au fost implicați 12 rezidenți și voluntari ai Comunității terapeutice. În scopul diversificării și consolidării programelor de terapie prin muncă în cadrul Comunității Terapeutice, s-a inițiat o afacere socială care constă în creșterea prepelițelor.

Afacerea socială a fost inițiată în aprilie 2017 de către AO „Inițiativa Pozitivă” în baza planului de afaceri elaborat în 2016. Inițiativele au fost susținute de DVV International Moldova din  resursele BMZ în cadrul proiectului „Educație non-formală și mentorat pentru reintegrarea eficientă a grupurilor vulnerabile de populație”.

La momentul actual se dețin în jur de 1200 capete de prepeliță. Pe zi se acumulează în jur de 300 ouă. Ouăle fie sînt vîndute, fie se plasează în incubator. La fel, este vîndută și carnea păsărilor crescute, în dependență de numărul de capete. Din veniturile afacerii sociale, au fost achiziționate aparat pentru penirea păsărilor, aparat pentru prepararea hranei. Achiziționarea aparatului pentru prepararea hranei a permis efectuarea unor economii considerabile în procesul de creștere a păsărilor.

Activitatea de antreprenoriat în cadrul Comunității Terapeutice le permite rezidențelor să obțină cunoștințe și abilități de generare a veniturilor ca rezultat al învățării teoretice și practice – un factor important pentru supraviețuirea în afara Comunității Terapeutice. La fel, se dezvoltă competențe de negociere, de relaționare, de asumare a unor responsabilități, de inovare prin explorarea unui domeniu nou al vieții.

Cookie-Settings
YOU ARE LEAVING DVV INTERNATIONAL
Important notice: If you click on this link, you will leave the websites of DVV International. DVV International is not responsible for the content of third party websites that can be accessed through links. DVV International has no influence as to which personal data of yours is accessed and/or processed on those sites. For more information, please review the privacy policy of the external website provider.