Lansarea proiectului Concurs istoric in Armenia, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina 3.0

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, AO DVV International Moldova în colaborare cu Asociaţia Națională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) a desfășurat ședința de lansare a  proiectului de cercetare pentru elevi în domeniul istorie locale ”Dialog între generații la 30 ani de independență”.  Evenimentul s-a desfășurat în format mixt – o parte dintre profesori și elevi, precum și organizatorii  au fost cu prezență la centrul de Conferințe ”Summit Events” din Chișinău, iar o bună parte din audiență a participat online.

După salut din partea echipei de implementare, a Ambasadei Germaniei la Chișinău, precum și a Partenerului Koerber-Stiftung din Hamburg, cei prezenți au avut ocazia să reflecteze asupra unor aspecte de metodologie împreună cu cercetătoarea Viorica Olaru-Cemârtan. Ulterior scriitorul și eseistul Vasile Ernu a împărtășit experiența creării unor narațiuni artistice,  care evocă perioada copilăriei și adolescenței în epoca sovietică.